Serhii Demchuk

Serhii Demchuk s-a născut pe 17 octombrie 1983, în Belarus. A crescut la Korosten, regiunea Jitomir. Este militar ucrainean și autor al unor romane precum „Iarna care va rămâne cu tine pentru totdeauna”, „12 uncii de iubire”, „Insula Dzha” și „Extrasezon”. A scris, de asemenea, două volume de proză scurtă, intitulate „Umbre pe scări” și „Ținta nu mai există”. Este laureat al premiilor „Smoloskîp”, „Hranoslov”, „Blagovist” și altele. Serhii Demchuk a fost redactor-șef al revistei „The Ukrainian Week”. De la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, Serhii Demchuk lucrează la o nouă carte care include povești ale oamenilor afectați de război, printre care și cronici sfâșietoare ale prizonierilor de război.
