Alecart

Deschisă colaborării cu tineri din toată țara, revista de atitudine culturală „Alecart” (editată de elevi și absolvenți ai Colegiului Național Iași, ai Liceului Teoretic „Varlaam Mitropolitul” Iași și ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” Iași) este parteneră a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița” și a Festivalului „BacFest”. Primul număr a fost editat în 2008 și de atunci revista a obținut, în fiecare an, Titlul de Laureat la faza națională a Concursului de Reviste Școlare și Jurnalism. În același timp, publicația a fost premiată de revistele „Convorbiri literare”, „Cronica”, a obținut în anul 2015 Premiul „Oamenii Timpului” pentru Literatură, și, anul acesta, Premiul Special cum laude „Observator cultural”, poate cel mai important premiu, situându-se într-o companie copleșitoare, iar redactorii ei au fost invitați la TVR1 (Garantat 100%), TVR Iași și TVR Cultural. Foștii redactori, în prezent corespondenți „Alecart”, sunt studenți la universități de prestigiu din țară și din străinătate. Având în vedere noile tendințe în cultură, nevoia permanentă a artiștilor de a se reinventa precum și o tot mai accentuată mișcare de colaborare între creatori din domenii diferite, Clubul Alecart din jurul revistei organizează constant workshop-uri, întâlniri cu regizorii sau scriitorii cunoscuți („Întâlnirile Alecart”) dezbateri, conferințe, expoziții de fotografie/ pictură/ grafică, recitaluri de muzică.

Coordonate de Emil și Nicoleta Munteanu, elevele Adela-Maria Roșca (redactor-șef), Ioana Popa și Luiza-Maria Sfîcă vor participa anul acesta ca invitate la festival.

Scroll to Top